Depozitul Ecologic Mofleni – partener pentru mediu și comunitate în județul Dolj
Situat în apropierea municipiului Craiova, în regiunea de sud-vest a României, Depozitul Ecologic Mofleni, operat de Eco Sud SA, reprezintă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura de mediu din județul Dolj. Această facilitate modernă a revoluționat modul de gestionare a deșeurilor în zonă, contribuind semnificativ la protejarea mediului și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.
Infrastructură modernă conform standardelor europene
Depozitul este conceput pentru a asigura un management eficient, sigur și durabil al deșeurilor menajere, respectând în totalitate cerințele legislației europene.
Date tehnice relevante:
- Suprafață totală: peste 44 hectare
- Celule de depozitare active: ~13.000 mp fiecare
- Capacitate totală: 6.000.000 mc de deșeuri
- Durata de operare estimată: 39 de ani
- Tehnologii utilizate: sisteme performante de impermeabilizare, epurare a levigatului și captare a gazului de depozit
Zilnic, aproximativ 500 de tone de deșeuri ajung la Depozitul Ecologic Mofleni, preluate din Municipiul Craiova și alte 32 de localități din județ, deservind o populație totală de peste 600.000 de locuitori.
„Depozitul Ecologic Mofleni contribuie semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor prin utilizarea celor mai avansate tehnologii în domeniu”, subliniază Ovidiu Adam, director tehnic Eco Sud SA.

Investiții continue pentru o dezvoltare sustenabilă
Eco Sud SA menține o politică activă de investiții în modernizarea și extinderea capacității de procesare a depozitului. Un exemplu recent îl constituie Celula 6, realizată cu o investiție de peste 1,5 milioane euro. Aceasta are o suprafață de 13.000 mp și poate stoca peste 200.000 mc de deșeuri, contribuind la prelungirea duratei de funcționare a facilității.
„Aceasta este una dintre cele mai importante investiții ecologice private din județul Dolj”, precizează Adrian Scarlat, director geeneral, Eco Sud SA.
Impact pozitiv asupra comunității și mediului
Depozitul Ecologic Mofleni oferă beneficii tangibile atât pentru mediu, cât și pentru comunitate:
- Diminuarea riscurilor asupra sănătății publice
- Protecția resurselor naturale (aer, apă, sol)
- Crearea de noi locuri de muncă și dezvoltarea infrastructurii ecologice
- Activități educative privind reciclarea și economia circulară
De asemenea, compania desfășoară constant lucrări de împădurire și monitorizare a calității aerului în zona depozitului.

Închidere ecologică a celulelor 1–5
Cu o investiție de peste 25 milioane lei, Eco Sud SA a finalizat închiderea ecologică a celulelor 1–5, utilizând materiale geosintetice de ultimă generație, care asigură o izolare eficientă pe o suprafață de 176.515 mp.
În completare, a fost pusă în funcțiune o instalație modernă de ardere a gazelor de depozit, cu o capacitate de 300 Nmc/h, alimentată de 24 de puțuri și 3 substații, pentru un control precis al emisiilor.
Responsabilitate ecologică și transparență
Eco Sud SA colaborează permanent cu autoritățile locale și naționale de mediu, respectând toate normele privind emisiile, raportările și monitorizarea continuă. Compania alocă resurse suplimentare pentru: automonitorizare avansată, analize periodice efectuate de laboratoare acreditate RENAR, verificări complexe ale factorilor de mediu: aer, apă, sol, miros. Toate aceste măsuri permit detectarea rapidă a oricăror abateri și adoptarea de soluții corective imediate.
„Depozitul Ecologic Mofleni este parte din soluția pentru un județ mai curat și mai sănătos. Ne pasă de oameni, de mediu și de viitor”, conchide Adrian Scarlat, director general, Eco Sud SA.
Despre Eco Sud SA
Eco Sud SA este lider național în gestionarea integrată a deșeurilor menajere și industriale. Compania operează șapte centre în România, în județele Dolj, Vrancea, Bacău, Teleorman, Giurgiu, Neamț și în București, deținând o licență de operare Clasa I, emisă de ANRSC.
Prin investiții constante și tehnologii de ultimă generație, Eco Sud SA contribuie semnificativ la atingerea obiectivelor de mediu ale României și la promovarea unei economii circulare.
Exemplu de referință: instalația TMB Vidra-Ilfov
La doar câțiva kilometri de București, Eco Sud SA a inaugurat o instalație de tratare mecano-biologică a deșeurilor, cu o capacitate record de 920.000 tone anual, reprezentând cea mai mare unitate de acest tip din Europa. Investiția, de peste 50 milioane euro, permite:
- Tratarea integrală a deșeurilor din sectoarele 5 și 6 ale Capitalei și din Ilfov
- Devieri de peste 60% de la depozitare
- Recuperarea și reintroducerea în circuitul economic a materialelor reciclabile
Prin activitatea sa, Eco Sud SA este un exemplu de responsabilitate ecologică, inovație și implicare socială. Cu o viziune orientată spre viitor, compania contribuie la construirea unei Românii mai curate și mai sustenabile.












